joi, 5 martie 2015

Scrie, scrie, dormi!

Aproape o săptămână în care singura mea activitate este scrisul: politică, social, cultură, ciudățenii, roman, musical etc. Aici, din păcate, e o singură problemă. Le-am făcut pe toate atât de varză în capul meu încât am început să fabulez chiar și în somn.
Cum să dormi când singurul lucru pe care-l faci în somn e să scrii. Că aș scrie nu ar fi o tragedie, dar visele mele se axează pe semne de punctuație, pe frază și pe stil. Serios, am devenit atât de obsedată de toate astea și nici nu mi-am dat seama sau subconștientul meu e atât de sătul că încearcă să elimine ce e în capul meu în timpul zilei?
Bine, ar mai fi o explicație, a trecut atâta timp de când n-am mai scris decât aberații de câte un rând încât, acum, când treaba devine tot mai serioasă, începe să mă streseze. Nu știu dacă mai sunt ca odinioară când mi se punea pumnul în gură și mi se legau mâinile ca să nu mai scriu. Știți și voi cum e, când ești închis prea mult timp nu prea îți mai arde să mergi pe distanțe lungi. Dar vreau nu vreau... pâinea se câștigă greu.

Dar să trecem peste văicărelile unei femei trecute de treizeci și să vă îndrum spre câteva articole. Nu de alta, dar poate vreți să citiți despre Nostradamus sau despre Udrea, de ce nu?, despre Religia în școli - mă rog, aici aș fi avut eu multe de spus dar mă banează - și despre acuzațiile care i se aduc Elenei Basescu. Desigur că romane și musicaluri nu o să citiți online că doar nu m-am zăpăcit de tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Chiar dacă părerile voastre sunt contrarii vă rog să vi le exprimați cu respect.