Problema e că nu sunt o ființă ascunsă. Da, sunt ironică, fac mișto de oameni, ba chiar râd de ei, atunci când providența mi-o permite, firește. Și aici mă refer la simplul fapt că de cele mai multe ori cineva îmi pune lacăt la gură și gata, trebuie să tac. Acum nu vă închipuiți că e așa ușor să mă ți cu gura închisă. Până la urmă tot desfac lacătul ăla și răbufnesc.
Nu pot, nu înțeleg și nu pot, nu vreau să pot sau să înțeleg de ce trăim într-o lume în care trebuie să ne ținem gura. De ce? Serios. În comunism ne țineam gura, în capitalism facem la fel. Lăsați-mă, frații mei albi, în pace. Dacă nu spun ce gândesc cu voce tare risc să fac vreo boală rară și e doar vina voastră. Dar și dacă voi fi pe moarte așa o să vi le arunc pe toate în față de nu o să vă vedeți.
Oamenii sunt nașpa și ipocriți! Am spus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Chiar dacă părerile voastre sunt contrarii vă rog să vi le exprimați cu respect.