Șurup versus Șurub

Mai acum vreo doi ani o prietenă îmi spunea că mulți oameni folosesc "șurup" în loc de "șurub". Eu nu auzisem pe nimeni sau n-am fost niciodată atentă la această exprimare așa că am rămas puțin confuză și neîncrezătoare. Dar nu știu cum s-a făcut că în aceeași zi cineva chiar a spus "șurup". Sigur că noi ne-am pus pe râs, dar nu era de râs. Ar fi trebuit să plângem. Ba chiar am încercat să-l convingem pe respectivul că nici șurubelnița nu e șurupelniță, dar n-am avut cu cine, așa că am lăsat-o baltă. Însă, mai zilele trecute, iată că cineva zice iar ceva de un "șurup". Nu mă mai chinui de ceva vreme să le explic oamenilor că nu e corect. Oricum nu le pasă. Așa că m-am gândit, totuși, așa, pentru mine, să dau definiția din dex, ba chiar cu mai multe explicații și cu utilizarea lui corectă. Utilizarea lui "șurub" desigur. Așa că am încropit ceva, sper să vă fie de folos.

Am și n-am chitara mea

Dar pot spune că am chitara mea. Sigur, acum, din bunătatea sufletului meu o să i-o mai dau și proprietarului de drept când trebuie să zdrăngăne, dar de acum eu învăț la ea.
După scris, dans acum chitară, serios, oare mă poate învăța cineva să pictez, nu de alta dar să fiu completă. Și puțină arhitectură aș vrea. Sigur, nu să ajung vreun Gaudi, dar măcar un pui de... Și apoi vom mai vedea ce idee îmi mai vine. Sunt cam bătrână totuși, ar trebui să mă potolesc. Dar de ce să mă potolesc când nu pot?
Și pentru că azi traducătorul meu din Italia mi-a trimis un fragment care i-a plăcut lui mult mă gândeam să-l împărtășesc cu voi. Adevărul e că și mie mi-a plăcut să scriu partea aia, e superbă. Atât de dură, sadică și rea :D

" Giacevo sul pavimento. Nuda. Papà mi stava guardando. Si sfilò la cintura di finta pelle dai pantaloni. Il cane iniziò a ringhiare. Un dobermann nero, massiccio. Ringhiava ogni volta che accennavo ad alzarmi. Sentivo il corpo pieno di piaghe. Perdevo sangue abbondantemente. Mamma piangeva. La sentivo chiaramente, ma sapevo che non era lì con noi. Non era in grado di difendermi. Non era in grado di difendere nemmeno se stessa.    Papà fece un ghigno. La cintura si innalzò in aria. Il dobermann ringhiò con più intensità, come se stesse godendo. Papà fece cenno al cane di attaccare. Vidi brillare i suoi denti bianchi, sottili e lunghi come due coltelli, e assaltare il mio corpo. Mi alzai in piedi. Non avevo idea di dove l'avessi trovata la forza necessaria. Ogni muscolo mandava al mio cervello fitte di dolore, e, per assurdo in quella situazione, il mio corpo si ostinava a vergognarsi della propria nudità, contro la mia volontà.    I suoi denti erano davanti ai miei occhi. Ci dividevano pochi centimetri. Respirai. Tremavo.Ma non mi muovevo da lì. Lasciai uscire dal mio stomaco un urlo. Un urlo corto, secco. Un urlo che ebbe l'effetto di trascinare in avanti le mie braccia. Le dita si strinsero intorno al collo del cane. Con un riflesso naturale, e una forza diabolica, feci ruotare i polsi. Sentii lo scricchiolio delle sue ossa, ma non era stato abbastanza. Continuava a schiamazzare. Allora le mie dita minute aumentarono la pressione. Strinsi i gomiti e lo avvicinai a me, sprigionando così un forza maggiore. Il colpo di grazia era andato a segno. Vidi la morte sopraggiungere a pochi centimetri dal mio naso.    Aspettai qualche istante per riavermi, poi guardai mio padre dritto negli occhi. - “Picchiami.”  ".

Visul unor crime

Ca orice om normal, desigur, noaptea trecută am visat o carte întreagă. O carte cu șapte crime și Iolanda Știreanu - Aleluia - nu era pe acolo. Știu că totul a început de la cineva, nu îmi aduc aminte exact de la cine. Cineva care voia să omoare pe altcineva, firește. Dar totul a luat-o razna și oamenii au început să se omoare între ei bănuindu-se unii pe ceilalți. Doar trei femei - mamă și două fiice - au rămas pe poziții, fără să se bănuiască una pe cealaltă încercând să se apere de calea măcelului. Ei bine, aici visul meu a sărit în altul unde cineva omora pe altcineva. Nu-i așa că vorbim despre o normalitate foarte normală? :D

Cititor și scriitor

Caut job. Caut job pentru că asta fac mereu. Sunt într-o continuă căutare. Învăț rusa, învăț PR, am certificate de competențe de toate felurile. Dar, în sufletul meu, tot cititor, tot scriitor, sunt. Ei da, Iolanda se întoarce. Nu pot sta departe de ea. Nici ea de mine. Depresia a revenit ca un trăsnet, așa că a revenit - știu că o să sune al dracului de ciudat - și luciditatea. Acum știu. Știu tot. Știu pentru că sufăr cu ea, pentru că trăiesc cu ea, pentru că, într-un fel idiot, o iubesc și cred că dacă ar exista chiar m-aș și culca cu ea.
Știu, de asemenea, că am trecut dincolo de politică, de polemică. O, da, am polemici scriitoricești cât cuprinde, dar măcar astea sunt constructive. Culmea, a revenit Oana și nimeni nu știe că a revenit și pe o formă de blog, pe o altă platformă și că ultimii ani au schimbat-o atât de mult încât se urăște ea pe ea.
Oana nu mai dă aproape nimic în afara scrisului. Oana nu mai știe să iubească și să înțeleagă. Cumva, pe undeva, Oana e moartă, dar altă Oana încă se mai zbate pentru că mai are multe de spus. Serios. A revenit Oana.

Azi o să plec

hemingway

Era tot timpul beat. De aia a scris așa prost.

Vând Telefon și mașină

Nu e gluma si nici n-am chef de glume. Imi cer scuze publice ca apelez la metoda etichetarilor dar n-am de ales. Vand Iphone 4, fara garantie, codat in Orange. Prefer sa-l vand in zona Arges pentru a va asigura ca e in stare perfecta. De asemenea, cei interesati de o honda accord model 2008, cu toate dotarile, piele, navigatie, comenzi vocale etc va rog sa va interesati la liderul Honda Pitesti. Dar telefonul e o prioritate. Daca stiti pe cineva nu ezitati. Multumesc si iertare ca va invadez peretii.

 — împreună cu Hernest Adrian şi alţi 28.

Suflete la cheie

"Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos."
Cam așa m-aș putea acum gândi la mine. Ca la o Lorelai fără un scop, fără o vină, fără o moarte. Agățată de un un nor ca de o speranță ce știu că se va spulbera. Vântul va împrăștia norul și vor muri atât așteptările cât și speranțele. Aceeași de demult. La fel întotdeauna. Singură pe lume până la șfârșitul lumii. 

Din noul roman - mini fragment - Jucătorul

O informație. Ceruse o nenorocită de informație. Știa că femeia din fața lui o deține, o avusese dintotdeauna. De ce dracului ai omorî un amărât de chitarist dacă la un moment dat nu i-ar fi spus ceva ce ar fi putut ieși la iveală.

Cel puțin el și-a dat seama. Victor încă umbla după Prestoni fără să priceapă că adevărata cheie a încercării de-a o ucide pe Iolanda stă chiar în ceea ce a pățit bietul Ionel. Ionel Pițigoi. Nume predestinat. Nume predestinat morții. Fir'ar, păsările astea mici trăiesc puțin și cel mai adesea sunt înfulecate de vreun prădător. Asta i s-a întâmplat și chitaristului. A fost înfulecat cu tot cu pene și putea să jure că femeia din fața lui știa de unde să înceapă.

- Spune, femeie!

Îi poruncise, o bătuse, îi vorbise frumos și mai apoi o torturase. O înecase vreo două zile, dar nimic. Părea să fie mută. O nenorocită de păpușă mută. Dar era ceva la care nici o femeie nu putea rezista, violul. Se gândise la asta mult timp. Era ultima soluție pe care o avea.

Nu, nu avea de gând să se atingă de ea. Nu o plăcea și nu o voia. Îl scârbea pentru că nu voia să vorbească. Îl scârbea pentru că pur și simplu îl scârbea.