Visul unor crime

Ca orice om normal, desigur, noaptea trecută am visat o carte întreagă. O carte cu șapte crime și Iolanda Știreanu - Aleluia - nu era pe acolo. Știu că totul a început de la cineva, nu îmi aduc aminte exact de la cine. Cineva care voia să omoare pe altcineva, firește. Dar totul a luat-o razna și oamenii au început să se omoare între ei bănuindu-se unii pe ceilalți. Doar trei femei - mamă și două fiice - au rămas pe poziții, fără să se bănuiască una pe cealaltă încercând să se apere de calea măcelului. Ei bine, aici visul meu a sărit în altul unde cineva omora pe altcineva. Nu-i așa că vorbim despre o normalitate foarte normală? :D

Cititor și scriitor

Caut job. Caut job pentru că asta fac mereu. Sunt într-o continuă căutare. Învăț rusa, învăț PR, am certificate de competențe de toate felurile. Dar, în sufletul meu, tot cititor, tot scriitor, sunt. Ei da, Iolanda se întoarce. Nu pot sta departe de ea. Nici ea de mine. Depresia a revenit ca un trăsnet, așa că a revenit - știu că o să sune al dracului de ciudat - și luciditatea. Acum știu. Știu tot. Știu pentru că sufăr cu ea, pentru că trăiesc cu ea, pentru că, într-un fel idiot, o iubesc și cred că dacă ar exista chiar m-aș și culca cu ea.
Știu, de asemenea, că am trecut dincolo de politică, de polemică. O, da, am polemici scriitoricești cât cuprinde, dar măcar astea sunt constructive. Culmea, a revenit Oana și nimeni nu știe că a revenit și pe o formă de blog, pe o altă platformă și că ultimii ani au schimbat-o atât de mult încât se urăște ea pe ea.
Oana nu mai dă aproape nimic în afara scrisului. Oana nu mai știe să iubească și să înțeleagă. Cumva, pe undeva, Oana e moartă, dar altă Oana încă se mai zbate pentru că mai are multe de spus. Serios. A revenit Oana.