Durerile sufletului, cel puțin, mai sunt compensate de cele scriitoricești.

S-a dus și eu nu mai am ce face decât să-l jelesc zi și noapte. Poate și de aia accept să tot plec de acasă pe nimic, doar să nu-l mai aud cum mieună când intru în casă, să nu-i mai aud lăbuțele care se îndreaptă spre mine, el fiind niciunde în casă. Uneori mă trezesc că-l caut, dar nu-l găsesc.
Eh, asta e o altă experiență de viață afurisită. Trei ani de ghinion? Ăsta e al treilea. Dar, pe lângă asta, ei bine mai avem și câteva lucruri bune. Crime Scene Press a scos cărți noi, printre care și "Jucătorul" meu, care, desigur, are un succes.
Biblioteca Județeană Iași, în frunte cu minunatul Dan Doboș, ne-a invitat acum pe 9 iulie să facem o lansare acolo - în toamnă vom merge și la Vâlcea și la Deva și la Ialomița și vă mai spun eu pe unde. E vorba de mine, George Arion și Stelian Țurlea. Clar cei mai buni dintre cei buni.
Cu toate că m-am tot bosumflat când îmi zicea "vărul" meu că vrea să bage reclamă în "24 Plus", ieri când mi-am văzut cartea în revistă chiar m-am bucurat. Uneori chiar sunt taur, n-am ce face. Lucrurile încep să se lege ușor, ușor și sper să rămână așa. Om mai vorbi, n-om mai vorbi. Dar, până una alta le mulțumesc "nebunilor" care au tot încercat să mă scoată din starea pierderii iubirii mele mici. Oameni de la care nu m-aș fi așteptat. E bine așa, e bine.