Google+ Followers

duminică, 19 iulie 2015

Nu-mi luați dansul și prietenii!

https://www.youtube.com/watch?v=Pi-uiD7X554


Bine, prietenii nu mi i-a luat nimeni. Au plecat ei, nu pentru că au vrut... ba nu, pentru că au vrut, pentru că au uitat valorile pe care ne-am construit prietenia. Pentru că se complac, pentru că, pentru că. De ce m-aș complace într-o situație fără să am un prieten lângă mine? Măcar dacă o fac să am și cui mă plânge.
Oricum, e ciudat să te întâlnești cu trecutul recent și să poți trece mai departe. Dar, din păcate, am fost învățată să nu trăiesc în trecut, chiar dacă îmi e dor de el sau aș vrea să schimb ceva. Nu mai e nimic de schimbat. Ce s-a dus, dus rămâne. Vorba cuiva drag "dar să lăsăm morții în pace". Îi lăsăm că nu avem ce face, doar nu-i mai dezgropăm să stăm de vorbă cu ei, dar asta nu înseamnă că nu ne amintim. Psihologic nu prea e corect. Ar trebui să trăim mereu în prezent, să profităm de clipe, dar nu mereu avem clipe de pe urma cărora să profităm. Dacă am rupt acel trecut am făcut-o cu un sens. Degeaba iți e dor, pentru că nu va mai fi niciodată ce-a fost. Sunt momente în care crezi că acei prieteni chiar vor rămâne așa pe viață, cel puțin atunci când sunt în preajma ta. Aiurea. Chiar dacă oamenii nu se schimbă, preferă să trăiască în nemulțumire.
Nu mai vreau oameni nemulțumiți în jurul meu. Sunt sătulă de mine, nu mai sunt dispusă să îmi facă și alții capul calendar. Hai să ne distrugem viețile separat, pentru că oricum nu am putut s-o facem împreună. Dacă după ani de zile în care am mâncat împreună, am plâns unul pe umărul celuilalt, ne-am sfătuit, ne-am bătut, ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am sunat la cele mai nepotrivite ore pentru că aveam nevoie de ajutor, am jucat piese regizate de noi pentru a corupe, răni sau mai știu eu ce prostii ne treceau prin cap. După toate lucrurile pe care, eu, cel puțin, le-am ținut doar pentru mine, dacă după toate astea reușește o terță persoană să distrugă un întreg grup. Un concept chiar. Atunci nu mai are nici un sens.
Am fost toți neînțeleși, introvertiți, dar uniți. Acum am rămas niște simpli oameni. Atunci puteam trece prin orice pentru că eram împreună, acum ne agățăm singuri de colac și uneori nu reușim să ajungem la mal.
Așa a fost să fie, poate așa va fi și de acum încolo. Și atunci am fi mutat munții din loc, doar pentru că noi puteam. Acum nu mai facem nimic. Doar ne lăsăm conduși de viață, unde o vrea ea să ne ducă. Și doar anul trecut pe vremea asta conduceam noi viața. Plănuiam și distrugeam :)) pe oricine se lua de vreunul dintre noi. Și le-am dat-o câtorva. Unora chiar subtil și frumos. Probabil că nici până în ziua de azi nu au înțeles de unde li se trage. Dar atunci nu se putea lua nimeni de noi fără să plătească, pentru că eram un tot și făceam ca lucrurile negative să dispară, dar nu oricum. Îi făceam pe ceilalți să simtă ce-am simțit și noi.
Ne-am acceptat așa cum eram pentru că noi chiar știam să iubim, să nu ne judecăm, să nu ne punem piedici și, mai ales, să ne distrugem personalitățile unii celorlalți. Știam că prietenia adevărat, ca și iubirea, înseamnă acceptarea totală cu toate defectele și calitățile. Apoi, pe rând, am ales să ne acceptăm de la distanță. Doar pentru că altcineva s-a băgat, ceea ce ne-am promis că nu se va întâmpla niciodată. Acum alegeți pentru voi, nu vreau să am grija voastră, nu mai am de ce. Asta e ceea ce v-ați dorit până la urmă. Eu n-am de gând să ajung în butoiul cu alcool pentru a trăi. Dacă voi simțiți nevoia să vă distrugeți viețile și să trăiți în trecut e treaba voastră, dar nu mai suntem ce eram și asta ar trebui să acceptați mai întâi voi, pentru că eu am acceptat de foarte mult timp lucrul ăsta. Și sunt convinsă că fiecare se va regăsi și va înțelege. Pentru că lumea ar putea spune că am fost oricum, dar proști n-am fost niciodată. Și dacă am avut momentele noastre era celălalt care să ne dea o palmă. Eu tot nu înțeleg de ce după atâtea palme date unul nu s-a trezit. Dar nici asta nu mai e treaba mea.
Da, DJ Văru' poate că are dreptate. Mie îmi e cel mai dor, pentru că eu aveam acea legătură specială. Pentru că aveam mereu capacitatea de-a concepe planuri diabolice și a le pune în aplicare. Ideea e că o făceam împreună și da, îmi e dor de zilele alea în care nu aveam un leu în buzunar, dar noi tot făceam în așa fel încât să ne distrăm.
Dar eu nu veau să rămân un simplu om, iar voi știți asta. Fiecare în parte. E adevărat că nu pot face singură ceea ce făceam împreună, dar, cel puțin, nu mă complac în situația de-a accepta ceva ce nu mă merită. Și pentru ultima oară, nu vă merită decât cel/cea care nu va încerca niciodată să vă schimbe, ci o veți face voi de bună voie fără să vi se impună. Am spus-o de o mie de ori, dar nu ați înțeles nimic. Degeaba faceți sacrificii dacă nu sunteți împăcați cu voi, degeaba stați lângă oameni care nu vă oferă nici o satisfacție, pentru că v-ați distrus sufletele. Nu contează banii, nu contează să "nu mori singur" că tot singur mori, contează fiți împăcați cu voi. Chiar sunteți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Chiar dacă părerile voastre sunt contrarii vă rog să vi le exprimați cu respect.